Dresaj prin Auto-Umilire

Un bărbat cu simț critic poate spune uneori că femeile nu au nicio idee despre onoare - când vede lipsa de rușine cu care mărturisesc ignoranța lor în toate domeniile cunoașterii. Uită ușor că își datorează propriile concepte de onoare, mândrie, demnitate etc, dresajului feminin. Că a devenit doar un om onorat, mândru, gentleman, pentru că a fost dresat în acest sens de o femeie. Și că aceste calități - care constituie masculinitatea lui, de care este atât de mândru - sunt cu atât mai puternic înrădăcinate în caracterul lui, cu cât dresajul a fost mai profund. El nu contribuie cu nimic la aceasta.

În orice manual de psihologie se poate citi că cel mai bun mod de a stimula munca copilului este prin încrederea în sine. Cu toate acestea, este imposibil ca un copil să câștige încredere în sine prin propriile sale mijloace: se naște într-un mediu în care totul este superior și unde nu ar ajunge nicăieri doar cu propriile sale forțe.

O femeie care dorește să crească un băiat ca un om independent și capabil să își ajute nu numai pe sine, ci și pe ceilalți, va încerca să îi cultive încrederea în sine prin educația pe care i-o oferă. În acest proces, ea va încerca să minimalizeze pericolele și să îi ofere o perspectivă optimistă asupra vieții, pregătindu-l astfel pentru diverse situații și provocări. Printre metodele folosite pentru a crește conștientizarea valorii sale și nivelul performanței în muncă, se numără lăudarea și auto-umilința femeii.

Dacă femeia nu ar fi intelectualmente superioară unui copil pe care îl naște, cel puțin în primii ani de viață, umanitatea ar fi încetat să existe demult. Totuși, o mamă bună va avea întotdeauna grijă să nu împiedice dezvoltarea copilului prin această superioritate inițială, astfel încât mai târziu aceasta să nu se întoarcă împotriva sa și va evita ca acesta să se agațe de fusta ei mai mult decât este strict necesar. Ea va încerca să transmită cât mai repede posibil acestei copii, mai ales dacă este băiat, un sentiment de superioritate față de ea însăși. Este o anticipare a lucrurilor pe care le va avea de făcut mai târziu, ceea ce îi va da prima încredere în sine. Pentru acest scop, ea folosește un artificiu, cu atât mai frecvent cu cât evoluția presupusului bărbat progresează: se face încă mai proastă decât este deja și îi acordă astfel un avantaj pe care el, dacă vrea să devină un adevărat bărbat (și ea va face eforturi în acest sens), nu trebuie să îl mai piardă.

Valorile femeilor în societate nu sunt măsurate prin inteligență, ci prin alte criterii (în fond, nu se măsoară absolut nimic: bărbatul are nevoie de ea și atât). De aceea, femeile își permit să fie și să se prefacă a fi proaste, când le convine. În acest sens, femeile procedează asemănător cu bogații în general. Pentru aceștia, nu contează dacă sunt sau nu inteligenți, important este să fie bogați. Dacă Henry Ford II ar avea capacitatea intelectuală a uneia dintre clientele obișnuite de la Tiffany (celebra bijuterie din New York), totuși nu ar fi mai puțin bine acceptat în societate. Doar șoferul său nu ar fi permis să facă acest lucru. La fel ca un bogat, o femeie poate arăta orice slăbiciune – și se poate afirma cu dreptate că are toate punctele slabe posibile – fără să aibă de suferit din acest motiv. În alte cuvinte, o femeie poate fi atât de proastă pe cât dorește – bărbatul, totuși, o va privi cu admirație și nu va dori să renunțe la compania ei.

Formula lor de conjurație este foarte simplă: munca este masculină, iar inactivitatea este feminină. Ele proclamă, în mod cert, că bărbatul se află într-o poziție invidiabilă, este puternic și liber, în timp ce ea este slabă și trăiește înlănțuită de cămin si de grea sarcină al maternității. Că nu este aptă fizic pentru o muncă valoroasă. Bărbatul urmează cu voluntarism această mitologie și o găsește lăudabilă. Nu îi trece prin cap că și elefantul este puternic, mai puternic chiar decât omul însuși, și că, totuși, pentru majoritatea muncilor, omul este mai potrivit decât elefanții.

Este evident că femeia îi ascunde bărbatului faptul că, în comparație cu el, nu face aproape nimic. Adevărul este că ea este mereu ocupată cu ceva. Ea spune doar că tot ceea ce face este inferior în comparație cu munca lui. Ea îi sugerează că activitățile stupide la care se dedă în timpul zilei (coptul prăjiturilor, împodobirea casei) sunt lucruri necesare pentru binele familiei și că el poate fi fericit să aibă o soție care îl scutește de aceste obligații. Bărbatul, care nu bănuiește că astfel de activități îi face plăcere ei, va fi fericit.

Prin împărțirea tuturor muncilor femeii în "masculine" și "feminine", "demne" și "indecente", încărcându-le astfel cu valori sensibile, la care, după un timp, nimeni nu se poate sustrage, ea devine de necontrolat și obține în acest fel, în sfera sa de putere, libertatea completă a nebunilor. Orice ar face ea - în comparație cu munca bărbatului - nu va avea nicio valoare: ea este prima care o spune și de ce ar vrea bărbații să o controleze dacă ea spune adevărul?

Este clar că, dacă bărbatul ar dori, ar putea dezvălui terminologia feminină care numește munca "masculină" și "feminină", "grele" și "ușoare": munca bărbaților este, în majoritatea cazurilor, grea, iar munca casnică este mereu ușoară. Cu mașinile pe care le-a inventat omul în acest scop, munca pentru o gospodărie de patru persoane este făcută fără dificultate în trei ore de dimineață. Tot ce fac femeile în plus este suplimentar, le servește ca distracție și pentru menținerea simbolurilor lor idioate (perdele de dantelă, grădina de flori, lustruirea la luciu): numind aceasta munca, ele nu fac decât să mintă intenționat și rușinos.

Munca casnică este atât de ușoară încât în casele de sănătate mintală este tradițional făcută de pacienții care nu sunt buni la nimic altceva. Când femeile se plâng că nu primesc bani în plus pentru această muncă, nu fac decât să ofere o altă dovadă a cât de mult le atrage această "muncă". Astfel de cereri sunt, în plus, dovada unei vederi scurte, deoarece ar putea duce la faptul că femeile ar fi considerate o zi ca forță de muncă și remunerate corespunzător. Acest lucru ar demonstra până unde trăiesc ele peste posibilitățile lor, pe seama bărbaților.

Cu toate acestea, bărbatul este obișnuit cu terminologia feminină încă din copilărie și nu este interesat să o dezvăluie. El trebuie să creadă că face ceva mare atunci când câștigă bani pentru soția sa. Că produce ceea ce o femeie nu este capabilă.

De îndată ce își face impresia că face ceva ce o femeie ar putea face cu aceeași ușurință (și din când în când femeile găsesc oportun să trezească această impresie în el), încearcă să își crească randamentul muncii pentru a restabili distanța normală între el și sexul "slab". Are nevoie de asta pentru afirmarea personală.

Femeia, aratand cat de dezgustatoare este orice face, determina barbatul sa ia asupra sa restul sarcinilor, adica tot ceea ce nu-i ofera placere. El se simte nefericit si fara valoare cand executa "munca de femeie". Sunt multi barbati care se fac intentionat neatractivi cand ajuta la treburile casnice, deoarece lipsa lor de pricepere este sarbatorita de femei pentru ca este atat de "masculina". Un barbat care coase un nasture nu este un barbat "autentic". Daca manevreaza un aspirator, inseamna ca exista ceva care nu merge bine la el. Cu aceste argumente si altele asemenea, barbatul este pus sub tutela (se crede capabil de orice, mai putin de a face o supa) si este lasat sa fie expulzat fara rezistenta din cel mai modest loc de munca din lume. Abia de la o anumita etapa a instruirii sale, barbatul poate fi numit fara pericol, ca ajutor, pentru anumite sarcini casnice (trebuie evident sa urmeze cu strictete instructiunile femeii, deoarece nu intelege nimic din aceste subiecte). El va considera intotdeauna umilitoare aceste sarcini si nu va observa niciodata cat de placute sunt comparativ cu propriile lui lucrari.

Este suficient să susţină că nu e „în măsură” să facă anumite lucrări din cauză că este femeie, pentru a se elibera de orice supărare. De exemplu, când aduce în discuţie, de preferinţă în faţa martorilor, faptul că soţul conduce mult mai bine decât ea, câştigă prin această simplă observaţie un şofer pentru toată viaţa (autostrăzile sunt pline de femei care sunt conduse de bărbaţi). Sau când o femeie spune că, „fiind femeie”, nu poate merge singură la un spectacol (teatru, concert), de fapt nu există niciun motiv raţional pentru acest argument - femeile sunt primite în restaurante la fel de bine sau de rău ca şi bărbaţii, şi dacă nu doresc să fie „deranjate”, aşa cum îşi exprimă, trebuie doar să nu se îmbrace atât de provocator - dar reuşeşte prin această mărturisire să aibă un lacheu care să o ducă până la uşă ca un oaspete de stat, care să lupte pentru o masă pentru ea, să îi compună meniul, să o distreze şi să plătească nota. Sau recunoaşte că nu înţelege nimic din politică pentru că o femeie este prea proastă pentru asta, şi găseşte imediat un bărbat care să studieze pentru ea ziare şi reviste politice, care să suporte discuţii lungi la televizor, să ia în considerare diversele argumente ale altor bărbaţi şi care, în ziua alegerilor, să îi prezinte, pe o tavă, o opinie. Ea alege apoi partidul pe care acel bărbat, bazându-se pe studiile sale conştiincioase, consideră că este cel mai favorabil în situaţia lor specială - a lui, şi prin urmare, a ei - şi astfel se eliberează de obligaţia plictisitoare a votului - dublând opinia soţului său fără a pune în pericol rezultatul final (ceea ce ar putea avea consecinţe catastrofale pentru bunăstarea ei - pentru că, de fapt, nu înţelege nimic despre politică şi ştie bine asta).

Una dintre cele mai fantastice expresii ale acestei auto-umilințe este atunci când o femeie, care își petrece zilele în condiții paradisiace într-un confortabil apartament de lux, în compania copiilor, câinilor și altor femei, cu mașină proprie, televizor și toate aparatele casnice posibile, îi spune soțului ei (poate un inginer sau un avocat) că îl invidiază pentru viața sa "realizată", în timp ce ea, "ca femeie", este obligată să ducă o existență nedemnă de o ființă umană. Asta îi spune ea unui bărbat care îi plătește întregul confort cu viața sa și, ceea ce este și mai rău, crede asta.

Se spune în Biblie că Eva a fost făcută din coasta lui Adam, fiind, prin urmare, o copie mai puțin valoroasă decât el: iată un exemplu tipic de auto-umilință prin învățare. Poate fi aproape sigur că această poveste a fost inventată undeva, la un moment dat, de o femeie.

Evident, cel care a scris-o a fost un bărbat (femeile știind să scrie fiind un fenomen relativ recent).