Un MG Sport galben alunecă. Tânăra la volan reuşeşte să-l controleze cu greu, zigzagând până la oprire. Coboară şi descoperă că roata din faţă stânga este găurită. Fără să piardă timpul, ea caută să-şi repare maşina: se uită la maşinile care trec, ca şi cum ar aştepta pe cineva. La acest semn internaţional de abandon feminin ("femeia neajutorată depinde de tehnica bărbătească") opreşte imediat o alta masina. Şoferul descoperă imediat ce trebuie să facă şi îi spune să o liniştească: "Facem asta într-o clipă". Şi pentru a-şi confirma decizia, îi cere femeii să-i dea cricul. Nu o întreabă dacă ea însăşi poate schimba roata, pentru că ştie - după aspectul său de femeie de treizeci de ani, bine îmbrăcată şi machiată - că nu poate. Deoarece ea nu reuşeşte să găsească cricul, el merge să-şi ia al lui şi aduce restul uneltelor. În cinci minute serviciul este terminat şi roata făcută aşezată frumos la locul ei. Mâinile lui sunt murdare de ulei. Şi când tânăra îi întinde o batistă brodată, el o refuză delicat. Pentru astfel de ocazii mereu are un ştergar vechi în cutia lui de unelte. Femeia îi mulţumeşte cu entuziasm şi se scuză pentru incompetenţa ei "tipic feminină". "Dacă nu ar fi fost el", a spus ea, "aş fi rămas acolo până noaptea." El nu răspunde, dar după ce ea se aşează, el închide uşa maşinii cu grijă şi îi dă, în timp ce geamul se coboară, un ultim sfat, să repare roata stricată cât mai curând posibil. Ea declară că în aceeaşi zi va da instrucţiunile necesare mecanicului. Şi pleacă.
În timp ce își aranjează uneltele și se întoarce singur la mașină, bărbatul regretă că nu poate să-și spele mâinile. Încălțările sale care sunt în locul schimbului de anvelope s-au înfundat în noroi și nu mai sunt curate cum ar fi necesar pentru tipul său de muncă: el este vânzător. Dacă vrea să ajungă încă la următorul său client, trebuie să se grăbească. Pornește motorul. El crede că unele dintre aceste femei sunt mai puțin inteligente decât celelalte. Și își pune singur întrebarea, serios, ce ar fi făcut ea dacă nu ar fi ajuns imediat. Conduce, împotriva obiceiului său, cu viteză periculoasă, pentru a recupera întârzierea. În curând începe să cânte încet. Într-un fel, se simte fericit.
În aceeași situație, majoritatea bărbaților ar fi acționat în același mod. Majoritatea femeilor de asemenea. Femeia îl lasă pe bărbat - pur și simplu pentru faptul că el este bărbat și ea, ceva foarte diferit, adică o femeie - îl lasă să lucreze pentru ea fără scrupule, ori de câte ori i se prezintă ocazia. Spiritul ei antreprenorial nu se extinde dincolo de așteptarea ajutorului bărbatului, deoarece nici nu a învățat mai mult: în cazul în care mașina se strică, îi încredințează bărbatului reparația. În schimb, bărbatul este dispus să ofere rapid și eficient un serviciu gratuit unei persoane complet străine pentru el. Își ruinează hainele. Pune în pericol rezultatul unei posibile afaceri. Risca conducând la o viteză exagerată. Și în afară de schimbarea roții, ar fi putut remedia o duzină de alte defecte la mașină. Și ar fi făcut-o, deoarece a învățat să o facă. În cele din urmă, de ce ar trebui femeia să se ocupe de astfel de reparații dacă jumătatea umanității, adică bărbații, o pot face la fel de bine și mereu sunt gata să-și pună cunoștințele la dispoziția celeilalte jumătăți?
Femeile lasă bărbații să lucreze pentru ele, să gândească și să ia responsabilități. Femeile exploatează bărbații. Dar bărbații sunt puternici, inteligenți și imaginativi. Așadar, de ce sunt bărbații exploatați de femei și nu invers? Sunt oare forța, inteligența și imaginația condițiile prealabile pentru putere sau pentru sclavie? Ar trebui ca lumea să fie condusă de cunoaștere sau, mai degrabă, de cei care nu au cunoasterea? Dacă este așa, cum reușesc femeile să facă ca victimele lor să nu se simtă înșelate și umilite și să se considere, dimpotrivă, ca mari stăpâni când, de fapt, sunt mai puțin? Cum reușesc femeile să ofere bărbaților această senzație de fericire atunci când lucrează pentru ele, această conștientizare a mândriei și superiorității care îi stimulează mereu să ofere servicii tot mai mari?
Acest text a fost preluat din cartea "Bărbatul Domesticit" a autoarei Esther Vilar.
Bine ca nu era Ted Bundy. Lasand gluma (proasta) la o parte, este un adevar aici. Daca pe sosea mai e ok sa ajuti, stiu o multime (inclusiv eu) care au facut asa la birou, unde nu e nici o urgenta si nici o justificare, si totusi au facut-o, intarziind cu lucrarile lor, riscand criticile sefilor, doar din placerea de ajuta domnita pretins neajutorata. Si s-au simtit superiori si destepti, neintelegand ca au fost exploatati pe gratis. De ce? Pentru ca ne comportam ca niste disperati, lasam ratiunea la o parte. Poate din acelasi motiv stupid pentru care ele se simt atat de bine cand se simt privite. Suntem atat de prosti majoritatea timpului!
RăspundețiȘtergere